Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara, a solicitat sprijinul autorităților naționale pentru desecretizarea contractului de privatizare a fostului combinat siderurgic, încheiat în 2003. Într-o adresă oficială, el a cerut și efectuarea unui audit pentru perioada 2003–2025, precum și măsuri care să împiedice dezmembrarea ultimelor active rămase.
Potrivit primarului, aceste acțiuni sunt vitale pentru a evita dispariția completă a industriei metalurgice din Hunedoara, care are o importanță strategică deosebită în contextul geopolitic actual.
Solicitarea vine ca urmare a anunțului făcut de ArcelorMittal, care a decis oprirea definitivă a producției la unitatea din Hunedoara. Compania a motivat această decizie prin costurile extrem de ridicate ale energiei electrice și presiunea importurilor din afara UE, cu prețuri sub concurență.
Bobouțanu a subliniat necesitatea verificării modului în care au fost respectate angajamentele contractuale, inclusiv cele privind investițiile, protecția salariaților, obligațiile de mediu și menținerea activității industriale.
În prezent, fabrica, care produce profile și corniere pentru domeniile energiei, construcțiilor și infrastructurii, a încetat activitatea, iar cei 477 de angajați au fost puși în șomaj tehnic.