Daniel David: „Dacă demisia mea ar rezolva problemele din Educație, aș fi demisionat de mult”

Ministrul Educației, Daniel David, a răspuns criticilor care îi cer demisia, afirmând că nu a venit în funcție pentru a complica lucrurile, ci pentru a contribui la rezolvarea problemelor sistemului. El a subliniat că, dacă plecarea sa ar fi soluția pentru situația financiară din domeniile educației și cercetării, ar fi demisionat de mult.

Reacția sa vine după ce sindicatele din învățământ au anunțat proteste și au cerut înlăturarea sa din funcție. Într-un comunicat oficial, David a precizat că nu urmărește o carieră politică, ci a acceptat mandatul pentru a gestiona două crize majore: una politică și una bugetară.

„Am venit să ajut, nu să încurc. Dacă demisia mea ar fi remediat problemele financiare, aș fi făcut-o demult. Însă acum responsabilitatea mea este să asigurăm funcționarea sistemului până toamna și să găsim soluții sustenabile”, a declarat el.

Ministrul a recunoscut că situația actuală este dificilă și că măsurile luate prin Legea 141/2025, inclusiv restructurările, au generat nemulțumiri. Totuși, el susține că acestea sunt necesare pentru a evita o criză și mai profundă.

„Nu mai există resurse suficiente pentru a acoperi salariile și bursele pe tot anul. Înțeleg frustrarea, dar trebuie să acționăm responsabil”, a adăugat David.

El a menționat și că Ministerul Educației a lansat consultări publice pentru a primi sugestii constructive de la profesioniștii din sistem, subliniind că unele măsuri sunt temporare și vor fi revizuite după depășirea crizei.

„Odată ce vom trece peste această perioadă, vom putea lucra la dezvoltarea sistemului, așa cum am propus în Raportul QX”, a concluzionat ministrul.