Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, susținuți de ofițerii Direcției Generale Anticorupție, au efectuat luni percheziții la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea și la locuințele unor polițiști rutieri, dar și la domiciliile altor persoane implicate. Acțiunile vizează și autovehiculele utilizate de suspecti.
Măsurile operative se leagă de modul în care au fost gestionate suspendările unor permise de conducere. În total, au fost executate 12 mandate de percheziție domiciliară, inclusiv în două birouri ale IPJ Vâlcea, precum și trei ordonanțe de ridicare de documente și bunuri de la sediul instituției.
Patru persoane, dintre care doi polițiști, vor fi audiate în această zi la Parchetul Vâlcea. Investigația vizează infracțiuni de corupție legate de introducerea în sistemul informatic a unor mențiuni privind suspendarea permiselor de conducere.
Operațiunile au fost realizate cu sprijinul Brigăzii de Operațiuni Speciale Pitești și ale Jandarmeriei Județene Vâlcea. Ancheta continuă, iar măsurile ulterioare vor fi stabilite în funcție de probele adunate.