Ministrul Mediului a declarat că Romsilva are nevoie de conducători care să înțeleagă că misiunea lor este transformarea instituției într-un model de eficiență și transparență, nu menținerea ei ca o moșie personală. S-a anunțat că perioada în care se închideau ochii la infracțiunile de mediu sau se permiteau activități ilegale în păduri a luat sfârșit.
În cadrul unei conferințe de presă, ministrul a precizat că angajații Romsilva pot conta pe două garanții importante: nimeni nu va mai fi protejat pe criterii politice, iar reforma va fi susținută de un ministru dedicat, care vrea să asigure condiții decente de muncă și respect pentru fiecare angajat.
Procesul de selecție pentru noul director general al Romsilva este în desfășurare. Candidații trebuie să răspundă la întrebări clare privind potențiale pierderi, acordarea de bonusuri nejustificate sau existența unor dosare penale. De asemenea, li se cere să își expună poziția față de reformă și angajamentul față de etică.
Scopul este crearea unei instituții durabile, care să asigure pădurile pentru generațiile viitoare. Vor fi numiți 12 directori pe bază de concurs, față de cei 99 existenți anterior, iar aceștia vor avea misiunea de a transmite un mesaj clar: s-a încheiat epoca abuzurilor, a petrecerilor ilegale în cabanele din păduri și a gestionării în interes personal.
În timpul acestor anunțuri, un grup de sindicaliști a protestat în fața Ministerului Mediului, cerând retragerea proiectului de restructurare. Ministrul a intervenit, afirmând că protestul are legătură cu protejarea unor beneficii nesăbuite și a unor pensii speciale, și a subliniat că Romsilva nu va mai fi folosită în interese particulare.