Donald Trump a achiziționat obligațiuni corporative, de stat și municipale în valoare de peste 100 de milioane de dolari imediat după inaugurarea sa pentru un nou mandat președintesțial. Informația a fost confirmată prin documente financiare publicate recent de către U.S. Office of Government Ethics.
Potrivit datelor disponibile, fostul președinte a efectuat peste 600 de tranzacții financiare începând cu 21 ianuarie 2025. Deși documentele nu oferă detalii exacte pentru fiecare achiziție în parte, ele conturează o imagine clară a diversității portofoliului său de investiții.
Printre activele dobândite se numără obligațiuni emise de instituții financiare de talie mondială, precum Citigroup, Morgan Stanley și Wells Fargo, dar și de companii din domeniul tehnologiei, telecomunicațiilor și sănătății. De asemenea, au fost achiziționate titluri de stat și municipale emise de diverse entități administrative din Statele Unite.
Investițiile acoperă sectoare care ar putea beneficia de potențiale schimbări de politică economică în urma revenirii lui Trump la putere. Este de remarcat faptul că, în ultimii ani, afacerile asociate numelui său s-au extins și în domenii precum media digitală și activele virtuale.
În privința administrării holdingurilor sale, s-a precizat că controlul asupra acestora a fost transferat copiilor săi, într-un aranjament similar cu cel utilizat în timpul primului mandat.