Fostul lider mondial al tenisului, Novak Djokovici, și-a exprimat nemulțumirea față de noul format al turneelor Masters 1000, care s-au prelungit la douăsprezece zile. Potrivit declarațiilor sale, acest program îi afectează planurile personale și participarea la competiții.
Djokovici, deținătorul a 24 de trofee de Grand Slam, nu a mai jucat meciuri oficiale de la Wimbledon. A ratat turneul de la Toronto și s-a retras în ultimul moment de la cel de la Cincinnati, ambele programate pe o durată de douăsprezece zile.
„Am ales să stau mai mult cu familia. Consider că am câștigat dreptul de a alege în ce competiții să particip”, a afirmat sârbul înainte de startul US Open, unde va încerca să câștige un al 25-lea titlu major.
El a adăugat că nu îi mai place noul format al turneelor Masters 1000, pe care le consideră prea lungi. „Mă axez în primul rând pe marile turnee. Parcă avem doisprezece Grand Slam-uri pe an, atât de mult se întind acum competițiile”, a spus Djokovici.
Un moment emoționant îl așteaptă în timpul US Open – ziua de naștere a fiicei sale, care cade în perioada sferturilor de finală. „Nu vreau să mai ratez astfel de momente importante”, a mărturisit el.
Deși înțelege că Asociația Profesioniștilor din Tenis (ATP) nu va renunța ușor la noile formate, Djokovici remarcă lipsa de implicare a jucătorilor în momentul deciziilor. „Contractele sunt semnate pe termen lung. Jucătorii nu au fost suficient de prezenți când se negociau schimbările”, a concluzionat el.