Cel puțin o persoană a decedat și opt au fost rănite în urma furtunii tropicale Kajiki, care a atins coasta centru-nordică a Vietnamului. Fenomenul meteorologic a produs valuri de până la 9,5 metri și rafale de vânt de până la 130 de kilometri pe oră, forțând evacuarea a zeci de mii de locuitori.
Peste 44.000 de persoane au fost mutate preventiv din zonele vulnerabile, iar autoritățile au mobilizat circa 16.000 de militari pentru a gestiona situația de urgență. Alte sute de mii de locuitori urmau să fie adăpostite în clădiri publice și școli, în conformitate cu măsurile de protecție civile.
Centrul orașului Vinh a fost inundat, iar străzile au rămas pustii în urma vânturilor puternice și a ploilor torențiale. Două aeroporturi interne și-au încetat activitatea, iar zeci de zboruri au fost anulate. Toate navele de pescuit au fost readuse în porturi.
Potrivit centrului meteorologic național, taifunul urma să-și piardă din intensitate odată ce a pătruns în interior, dar autoritățile au avertizat că riscul de inundații și alunecări de teren rămâne ridicat.
Localnicii au descris furtuna ca fiind una dintre cele mai puternice din istoria recentă a regiunii. „N-am mai văzut așa ceva. E înspăimântător, dar trebuie să facem față – asta e natura”, a declarat un locuitor adăpostit într-un stadion.
Vietnamul se confruntă frecvent cu fenomene meteorologice extreme, iar anul 2025 a adus deja multiple taifunuri și inundații severe, cu pierderi umane și materiale semnificative. Specialiștii avertizează că schimbările climatice amplifică frecvența și intensitatea acestor evenimente, mai ales în zonele tropicale.