Un băiețel de patru ani, de origine română, a murit după ce a petrecut mai multe ore în interiorul autoturismului familiei, sub soarele puternic din sudul Italiei. Incidentul a avut loc în timp ce familia se afla în vacanță.
Potrivit informațiilor, copilul a fost găsit inconștient de către părinți în mașina parcată în fața casei pe care o închiriaseră. Se presupune că băiețelul a părăsit locuința în timp ce aceștia se odihneau și s-a urcat în vehicul, unde, din păcate, a rămas blocat.
Minorul a fost transportat imediat la spital, iar starea lui a fost declarată critică din primele momente. Medicul i-a diagnosticat o insolație severă, cauzată de expunerea prelungită la temperaturi ridicate. După două zile de îngrijiri intensive, copilul a fost transferat la un centru medical din Roma, unde a fost supus unui tratament specializat. Din nefericire, nici acesta nu a avut succes, iar viața tânărului nu a mai putut fi salvată.
Autoritățile locale au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a survenit tragedia.