Curtea de Conturi a decis să transmită cazul organelor de urmărire penală după ce a identificat grave abateri în activitatea Biroului de Turism pentru Tineret (BTT) SA, o societate cu majoritar de stat. Decizia vine în urma unui audit care a scos la iveală multiple nereguli și încălcări legale cu impact semnificativ asupra patrimoniului public.
În perioada 2021-2023, auditul a evidențiat că societatea nu a luat măsurile necesare pentru recuperarea unor active deturnate prin contracte de vânzare-cumpărare bazate pe acorduri de asociere anulate anterior de instanță. De asemenea, BTT a permis în mod nejustificat exploatarea unor bunuri proprii de către terți, fără acorduri legale valabile.
Printre deficiențele semnalate se numără și modul defectuos de inventariere a patrimoniului, precum și nerespectarea procedurilor legale în ceea ce privește încheierea și derularea contractelor de închiriere. Ca urmare, Curtea de Conturi a emis o serie de recomandări urgente, printre care reintegrarea imediată a activelor ilegal înstrăinate, estimarea prejudiciilor și recuperarea sumelor neîncasate.
Biroul de Turism pentru Tineret, aflat sub coordonarea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, deține un vast patrimoniu format din baze de agrement și terenuri din întreaga țară. În contextul acestor descoperiri, autoritățile vor analiza și eventualele implicații penale ale gestionării defectuoase.