Trump anunță reintroducerea pedepsei capitale pentru crimele din Washington D.C.

Președintele SUA a declarat că va cere aplicarea pedepsei cu moartea pentru orice crimă săvârșită în capitala țării, pe care a numit-o „invadată de bande violente”. Decizia a fost anunțată în cadrul unui consiliu de miniștri, unde liderul american a susținut că măsura va acționa ca un factor puternic de descurajare.

Administrația federală intenționează să solicite sentința capitală în cazurile de crimă care intră sub incidența legii federale, deși Washington D.C. are statut special și propriile reglementări locale. Această inițiativă se înscrie într-un pachet mai larg de măsuri menite să restaureze ordinea publică, inclusiv desfășurarea Gărzii Naționale și înființarea unei unități speciale pentru securitatea capitalei.

Deși pedeapsa cu moartea a fost abolită în districtul federal încă din 1981, președintele a semnat deja un ordin executiv care extinde aplicarea acesteia pentru „crimele cele mai odioase”. Propunerea reaprinde dezbateri vechi: în 1992, locuitorii Washingtonului au respins prin referendum reintroducerea sentinței capitale.

În prezent, 23 de state americane au abolit pedeapsa cu moartea, iar alte trei au instituit moratorii. Trei state și-au anunțat intenția de a relua execuțiile, după o perioadă de suspendare.