Un manuscris vechi, recent analizat, susține că celebrul Giulgiu de la Torino, considerat de secole pânza funerară a lui Iisus Hristos, ar fi de fapt o falsificare. Potrivit studiului, pânza a fost creată intenționat ca parte a unei înșelăciuni clericale.
Giulgiul, expus în Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul din Torino, atrage anual mii de pelerini și turiști, în ciuda faptului că autenticitatea sa a fost contestată în mod repetat de-a lungul timpului. Imaginea imprimată pe material, care redă contururile unui bărbat, a fost venerată ca relicvă creștină de secole.
Noul document, atribuit teologului francez Nicole Oresme, care a trăit în secolul al XIV-lea, descrie giulgiul ca fiind un fals „evident”. Oresme, cunoscut pentru abordarea sa rațională a fenomenelor religioase, afirma că anumiți clerici au creat astfel de artefacte cu scopul de a atrage donații și de a spori influența bisericilor locale.
Cercetătorii au identificat acest text ca fiind cea mai veche mărturie scrisă care contrazice proveniența divină a giulgiului. De-a lungul anilor, multiple analize științifice au indicat deja posibile inconsistente în datarea și originea țesăturii.
Deși discuțiile privind autenticitatea Giulgiumlui din Torino continuă, descoperirea acestui document medieval aduce o nouă perspectivă istorică asupra uneia dintre cele mai controversate relicve creștine.