Chelsea alocă o parte din bonusurile pentru Cupa Mondială a Cluburilor familiei lui Diogo Jota și André Silva

Clubul londonez Chelsea a decis să ofere o donație substanțială familiei lui Diogo Jota și André Silva, cei doi frați care și-au pierdut viața într-un accident tragic în luna iulie. Conform unor surse din presa de specialitate, jumătate din suma primită de echipă pentru câștigarea Cupei Mondiale a Cluburilor va fi direcționată către rudele celor doi tineri.

Chelsea a învins în finala competiției cu PSG, scor 3-0, iar jucătorii și conducerea au fost de acord să contribuie cu o parte din bonusurile obținute. Se estimează că vor fi alocați peste 13 milioane de euro, o sumă care urmează să ajungă la cei apropiați ai fraților decedați.

Această inițiativă umanitară vine după mai multe gesturi de solidaritate din partea lui Liverpool, ultimul club la care a evoluat Diogo Jota. Anfield a decis retragerea numărului 20 din toate echipele, iar pe tricouri va apărea un ecuson comemorativ. De asemenea, toate veniturile din vânzarea tricourilor cu acest număr vor fi donate unei fundații dedicate.

În semn de omagiu, va fi organizat un minut de reculegere și va fi dezvelit un mozaic realizat de suporteri în următorul meci de pe teren propriu.