Björn Borg, fostul campion mondial de tenis, confirmă diagnosticul de cancer de prostată

Fostul număr un mondial la tenis, suedezul Björn Borg, a făcut public faptul că se confruntă cu o boală gravă. Informația a fost oferită într-o autobiografie ce urmează să fie lansată în curând.

Potrivit surselor, sportivul, în vârstă de 69 de ani, a decis să împărtășească public detaliile despre starea sa de sănătate în lucrarea intitulată „Heartbeat”, programată să apară pe piață la mijlocul lunii septembrie.

Björn Borg rămâne una dintre cele mai emblematică personalități ale tenisului internațional, retrăgându-se din activitatea competițională încă de la vârsta de 26 de ani, în ciuda faptului că se afla în plină ascensiune. De-a lungul carierei, a câștigat 64 de titluri ATP, inclusiv 11 trofee de Grand Slam – cinci la Wimbledon și șase la Roland Garros. A deținut poziția de lider mondial timp de 109 săptămâni consecutive și este singurul jucător din istorie care a reușit să câștige atât Roland Garros, cât și Wimbledon, timp de trei ani consecutiv, între 1978 și 1980.

În ultima perioadă, Borg a activat în calitate de căpitan al echipei Europei în competiția Cupa Laver. El și-a încheiat mandatul după ultima ediție, desfășurată anul trecut la Berlin, fiind succedat în funcție de Yannick Noah.