Sindicaliștii amenință cu boicotarea începerii noului an școlar

Liderii sindicali din învățământ au avut o întrevedere cu premierul, luni, pentru a discuta nemulțumirile generate de măsurile de reducere a deficitului bugetar. După discuții, ei au declarat că, deși au fost ascultați, președintele de guvern nu a dat semne că și-ar fi asumat preocuprările exprimate.

Ca urmare, sindicaliștii anunță că intenționează să boicoteze startul anului școlar. Ei susțin că, deși programul școlar va începe oficial la data stabilită, vor decide ulterior dacă cursurile vor începe efectiv, conform calendarului.

Protestele din educație se vor extinde, conform acelorași surse, iar sindicaliștii cer demisia ministrului. Acțiuni de pichetare sunt anunțate și pentru zilele următoare.