Patru tipuri de burse pentru elevi, aprobate de Guvern

Guvernul a dat undă verde, joi, prin hotărâre, unei metodologii care reglementează acordarea de burse în învăţământul preuniversitar de stat, cu excepţia celor din unităţile cu profil militar.

Sunt prevăzute patru categorii distincte de burse:

– Bursele de merit, în valoare lunară de 450 de lei, vor fi acordate unui număr de elevi reprezentând până la 15% din fiecare clasă de gimnaziu și liceu, care au obţinut o medie generală de cel puţin 9,00. Acestea se acordă automat, fără cerere, inclusiv pentru performanţe remarcabile la olimpiade şi concursuri naţionale sau internaţionale.

– Bursele sociale, de 300 de lei pe lună, sunt destinate elevilor din medii defavorizate, grupurilor vulnerabile sau celor cu probleme medicale grave. Scopul este sprijinirea acestora şi prevenirea părăsirii timpurii a şcolii. Acordarea se face la cerere, pe bază de criterii precum venitul familial, statutul de orfan, afecţiuni medicale cronice sau oncologice, sau apartenenţa la o familie monoparentală. Cererile se depun anual, în primele 25 de zile ale anului şcolar.

– Bursele tehnologice, tot de 300 de lei lunar, sunt alocate elevilor din învăţământul profesional şi tehnologic care au promovat toate materiile cu nota „foarte bine” şi au obţinut media 10 la purtare în anul anterior.

– Burse pentru mame minore, în valoare de 700 de lei pe lună, au ca scop evitarea abandonului şcolar în rândul acestora.

Plata se va efectua lunar, până pe data de 20, pentru luna precedentă, cu excepţia lunii septembrie, care va fi achitată în octombrie. Toate aceste burse vor fi finanţate din bugetul Ministerului Educaţiei.

Pentru anul 2025, suma alocată este estimată la peste 4 miliarde de lei.