Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a emis un avertisment urgent cu privire la o campanie activă de phishing prin care utilizatorii sunt păcăliți să deschidă e-mailuri care par a veni de la entități oficiale sau companii recunoscute din sfera financiar-contabilă.
Conform autorității, mesajele conțin frecvent atașamente periculoase, precum documente Word, PDF sau arhive comprimate. La deschidere, acestea pot instala programe ransomware care criptează datele de pe dispozitive, folosind uneori instrumente precum BitLocker, blocând accesul la informații.
Specialiștii subliniază că, în numeroase situații, mesajele par a fi trimise de surse de încredere – asociații, colegi sau parteneri de business. Solicitările variază de la notificări privind datorii, la cereri de plată pentru servicii inexistente sau solicitări de date personale și financiare. Accesarea fișierelor atașate poate duce la compromiterea integrală a sistemului.