Cardinalul Matteo Zuppi a citit numele a 12.000 de copii uciși în conflictul din Gaza

Într-o slujbă emoționantă ținută în biserica din Casaglia, pe dealurile Monte Sole, cardinalul Matteo Zuppi, președintele Conferinței Episcopale Italiene, a rostit numele a peste 12.000 de copii palestinieni și israelieni care și-au pierdut viața în urma violențelor din Gaza. Locul a fost ales nu întâmplător – aici, în 1944, au fost masacrați de naziști 770 de civili, dintre care 216 erau minori.

Slujba a fost un moment de reculegere și rugăciune, dar și un apel la conștiința umanității. „Fiecare nume al unui copil ucis este o chemare către Dumnezeu și către oameni să nu rămână indiferenți în fața nedreptății”, a declarat Zuppi. El a subliniat că nu există ierarhii în suferință, iar copiii, indiferent de origine, sunt întotdeauna nevinovați.

Înăuntrul lăcașului de cult, tăcerea a fost întreruptă doar de rostirea numelor și vârstelor celor care nu mai sunt. Mulți dintre cei prezenți – călugări, călugărițe și enoriași – au ascultat cu lacrimi în ochi, amintind și de tragedia istorică care a pătat acest loc acum opt decenii.

Listele cu numele copiilor au fost obținute din surse oficiale: 16 minori israelieni, identificați pe baza unui document guvernamental, și aproximativ 12.000 de copii palestinienii, înregistrați de Ministerul Sănătății din Gaza. Dacă se includ și adolescenții cu vârste între 12 și 17 ani, numărul total depășește 18.000 de vieți sfârșite.

Cardinalul a încheiat cu o îndemnare la responsabilitate și la refuzul urii și răzbunării: „Suntem chemați să nu uităm, să nu fim superficiali, ci să căutăm pacea și înțelegerea, pentru că niciun copil nu trebuie să mai plătească cu viața prețul conflictelor adulților.”