Cod galben de vânt în 15 județe. Rafale de până la 80 km/h duminică

Cincisprezece județe din țară se află sub avertizare meteorologică de grad galben duminică, 24 august, din cauza vântului care va atinge în unele zone rafale de până la 80 de kilometri pe oră.

Starea de atenționare este valabilă între orele 10:00 și 20:00, acoperind zone din Moldova, Transilvania și nordul Dobrogei. În aceste regiuni, vântul va bate temporar cu viteze de 50-60 km/h, iar pe arii restrânse și de 70-80 km/h.

În restul țării, vântul va fi mai slab, dar va înregistra și el intensificări locale, cu viteze ce vor varia între 30 și 45 km/h.

Autoritățile meteorologice anunță că vor actualiza avertismentele în funcție de evoluția condițiilor atmosferice, inclusiv prin emiterea de informări nowcasting pentru fenomene severe imediate.