Comisia Electorală Centrală a respins înscrierea unui partid la scrutinul parlamentar

Comisia Electorală Centrală (CEC) din Republica Moldova a respins sâmbătă, 23 august, înscrierea Partidului Politic „Moldova Mare” pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. Decizia a fost luată pe motivul că unul dintre candidații formațiunii nu îndeplinește condițiile legale, având antecedente penale nestinse, conform prevederilor Codului electoral.

Excluderea candidatului a invalidat întreaga listă electorală, determinând respingerea cererii de participare la scrutin. Partidul este condus de Victoria Furtună, persoană sancționată anterior de Uniunea Europeană, alături de alți apropiați ai oligarhului Ilan Șor. Sancțiunile impuse de UE includ înghețarea conturilor și interdicția de circulație în spațiul european.

În aceeași ședință, CEC a respins și lista electorală a partidului „Pentru Oameni, Natură și Animale”, invocând nereguli în procedura de desemnare a candidaților.

Până în prezent, numărul formațiunilor înscrise oficial în cursa electorală a ajuns la 16. Campania electorală va începe pe 29 august.