O instanță federală de apel din Statele Unite a decis că majoritatea tarifelor vamale instituite în timpul mandatului președintelui Donald Trump au fost aplicate ilegal. Decizia, adoptată cu o majoritate de 7 voturi contra 4, a stabilit că aceste măsuri nu se regăsesc în competențele acordate de Congres șefului statului american.
Instanța a respins argumentele administrației Trump, care invoca International Emergency Economic Powers Act (IEEPA) ca bază legală pentru impunerea tarifelor. În motivarea sa, instanța a subliniat că legea respectivă nu menționează în mod explicit tarifele și nici nu oferă președintelui autoritatea de a le institui.
Hotărârea, care acoperă atât tarifele aplicate Chinei, Mexicului și Canadei, cât și cele denumite „reciproce”, nu va intra în vigoare decât după data de 14 octombrie, perioadă în care administrația americană poate formula o cerere de recurs la Curtea Supremă.
În reacția sa, Trump a criticat puternic decizia instanței, susținând că eliminarea tarifelor ar avea consecințe dezastruoase pentru economia Statelor Unite. El a menționat pe platforma Truth Social că astfel de măsuri ar submina securitatea națională și poziția economică a țării.
Procesul a fost inițiat de o serie de întreprinderi mici și de o coaliție de state, care au contestat legalitatea ordinelor executive emise în aprilie. Aceste ordine impuneau o taxă vamală de 10% pentru aproape toate țările și tarife suplimentare pentru corectarea dezechilibrelor comerciale.
Decizia instanței reafirmă faptul că puterea de a stabili taxe vamale revine în mod exclusiv Congresului, nu președintelui. Judecătorii au evidențiat că, ori de câte ori legislativul american a intenționat să delegate astfel de atribuții, a făcut-o în mod explicit și fără echivoc.
Curtea Supremă a SUA, unde republicanii dețin o majoritate semnificativă, ar putea fi ultima instanță care se pronunță în acest caz. Dacă va accepta examinarea, va trebui să se pronunțe dacă politica tarifară a fost sau nu o depășire a atribuțiilor prezidențiale.