O selecție de acuarele realizate de Regina Maria a României va fi expusă la Londra începând cu 18 septembrie, în cadrul unei expoziții organizate la The King’s Foundation Garrison Chapel Gallery. Evenimentul, care coincide cu aniversarea a 150 de ani de la nașterea reginei, include și două lucrări pictate de regele Charles al III-lea, ilustrând peisaje rurale din România.
Expoziția, intitulată „Maria României. Regina artistă”, prezintă reproduceri fidele ale acuarelelor florale păstrate în arhivele Academiei Române. Acestea sunt puse în dialog cu lucrări din colecția Transylvania Florilegium, un proiect inițiat de regele Charles, ce cuprinde ilustrații botanice ale unor plante rare din România, realizate de artiști contemporani.
Dr. Shona Kallestrup de la Universitatea St Andrews, curatorul principal al expoziției, a subliniat importanța istorică și artistică a operelor reginei. Sorin Mărgărit, istoric și co-curator, completează echipa de organizare.
„Această expoziție consolidează legăturile culturale dintre România și Marea Britanie. Prin creațiile sale, Regina Maria rămâne o figură emblematică, iar expunerea la Londra subliniază relevanța sa artistică și diplomatică”, a declarat Aura Woodward, directoarea Institutului Cultural Român din Londra.
Regina Maria, nepoata reginei Victoria, a fost cunoscută nu doar ca personalitate publică, ci și ca artistă și scriitoare. Implicarea sa a fost decisivă pentru recunoașterea României Mari în urma Primului Război Mondial.
Expoziția, deschisă până pe 12 octombrie, este organizată cu sprijinul Academiei Române, Universității St. Andrews și al mai multor parteneri privați. Programul include și o serie de conferințe dedicate moștenirii botanice a României, operei Reginei Maria și artei textile tradiționale.
Publicul poate vizita expoziția de luni până vineri între orele 10:00 și 17:00, iar în weekend între 10:00 și 16:00.