Firmele primesc 2.250 de lei lunar pentru angajarea victimelor violenței domestice și traficului de persoane

Companiile care angajează persoane afectate de violență domestică sau trafic de ființe umane pot beneficia de o subvenție lunară de 2.250 de lei. Condiția esențială este ca aceste persoane să fie înregistrate oficial ca șomeri în evidența agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă sau a municipiului București.

Modificările legislative recente oferă cadrul necesar pentru acest sprijin financiar. Victimele au dreptul la servicii gratuite de formare profesională și trebuie să declare în mod voluntar statutul de victimă în momentul înregistrării ca șomeri sau la angajare, exclusiv în scopul acordării acestei subvenții.

Procedura impune angajatorilor semnarea unui angajament de confidențialitate, prin care se obligă să utilizeze informațiile doar în scopul prevăzut de lege, să prevină orice formă de discriminare și să păstreze documentele în condiții de securitate. Datele personale vor fi stocate confidențial și distruse la expirarea perioadei legale.

Pentru a beneficia de subvenție, angajatorii trebuie să depună actele de identitate ale angajaților, copia actului de încadrare și o declarație pe propria răspundere prin care victimă atestă că la data angajării nu deținea un loc de muncă și este protejată printr-un ordin de protecție. Verificarea autenticității ordinelor de protecție și a statutului de victimă se face în colaborare cu autoritățile competente.

Subvenția rămâne valabilă chiar și în situația în care măsurile de protecție dispuse în favoarea victimei încetează.