După o pauză de câteva luni, Germania a decis să reia transferul cetățenilor afgani considerați vulnerabili și care fuseseră anterior aprobați pentru relocare. Decizia vine ca urmare a unor presiuni juridice interne și a unor amenințări din partea autorităților pakistaneze privind deportarea persoanelor afectate.
Aproximativ 2.000 de afgani care beneficiaseră de acordul Germaniei pentru a fi relocați au rămas blocați în Pakistan după ce Berlinul a suspendat temporar programul, ca parte a unor măsuri mai ample de reducere a migrației. Decizia a fost contestată în instanță de organizații de apărare a drepturilor omului și de către direct implicați, unele dintre aceste acțiuni ducând la hotărâri care au obligat guvernul german să reacționeze.
Situația s-a agravat după ce Pakistanul a anunțat că intenționează să expulzeze refugiații afgani cu documente în regulă înainte de termenul prestabilit de 1 septembrie, incluzând și persoanele acceptate în programul german.
Conform unor surse oficiale, familiile au fost deja notificate cu privire la reluarea procedurilor, iar primele grupuri sunt așteptate să ajungă în Germania în următoarele zile. Procesul de transfer se va desfășura discret, prin zboruri comerciale cu escală în Dubai sau Istanbul. Numărul exact al persoanelor care vor fi aduse în țară nu a fost făcut public.
Ministerul federal de externe a confirmat doar că verificările au fost reluate și că personal suplimentar a fost trimis în Pakistan pentru a gestiona dosarele. Ministerele de externe și de interne nu au oferit comentarii suplimentare la solicitările mass-mediei.