Tradiționala poveste a ascensiunii de la primul job până la funcții de conducere, inspirată de exemplele unor lideri precum șefii Walmart sau General Motors, ar putea deveni din ce în ce mai rară. Avansul inteligentei artificiale transformă profund piata muncii, eliminând nu doar posturile de început, ci punând sub semnul întrebării întreaga structură a carierelor corporatiste.
Conform unor estimări recente, aproximativ jumătate dintre posturile entry-level ar putea fi preluate de sisteme automate, capabile să funcționeze continuu, fără pauze. Acest lucru se întâmplă în contextul în care companiile adoptă structuri organizaționale mai plate, reducând numărul de niveluri intermediare de management.
Studii specializate indică o scădere semnificativă a angajărilor de absolvenți fără experiență în ultimii cinci ani, afectând toate domeniile de bază, de la marketing și vânzări până la resurse umane și finanțe. Expertii avertizează că dispariția treptei inițiale a carierei ridică întrebări serioase privind transferul de cunoștințe și mecanismele de avansare în organizații.
Totuși, unii analiști percep acest proces nu ca o simplă reducere a oportunităților, ci ca o transformare a condițiilor de intrare pe piața muncii. Posturile de start vor necesita competențe mai avansate, iar presiunea se va muta către absolvenți, care vor trebui să se pregătească din timp, inclusiv prin utilizarea instrumentelor de inteligență artificială.
Pe de altă parte, unii economiști remarcă că efectele tehnologiilor revolutionare asupra economiei au întotdeaana necesitat timp îndelungat de adaptare. Istoria tehnologiilor transformatoare – de la abur și electricitate până la computere – demonstrează că schimbările majore nu au loc peste noapte, iar capacitatea umană de adaptare rămâne esențială.
În extreme, unii cercetători prevăd scenarii în care inteligența artificială ajunsă la superinteligență ar putea duce nu doar la automatizarea posturilor de început, ci a întregii piețe a muncii. În astfel de scenarii, bogăția și puterea s-ar concentra inițial în mâinile deținătorilor tehnologiei, pentru a trece apoi inevitabil către mașinii.
În fața acestor transformări, se ridică o întrebare fundamentală: dacă scara tradițională a carierei devine din ce în ce mai abruptă sau dispare cu desăvârșire, ce mecanisme noi vor asigura avansarea profesională și cine va mai avea șansa de a ajunge în vârful ierarhiei corporatiste?