Jose Mourinho a strâns peste 100 de milioane de euro din despăgubiri de concediere

În urma încetării colaborării cu Fenerbahce Istanbul, antrenorul portughez Jose Mourinho a ajuns să acumuleze peste 100 de milioane de euro din compensații primite de-a lungul carierei. Potrivit unor estimări, suma totală ar depăși 108 de milioane de euro.

Mourinho, supranumit „Specialul”, a fost demis de șapte ori de la începutul activității sale ca antrenor principal, acum 25 de ani. Cele mai substanțiale plăți i-au venit după plecarea de la Manchester United, unde ar fi primit aproximativ 22 de milioane de euro. Alte sume notabile au fost obținute de la Chelsea (20,9 milioane) și Real Madrid (19,7 milioane).

În cazul celor mai recente despărțiri, de la AS Roma și Fenerbahce, Mourinho a încasat 3,5, respectiv 15 milioane de euro. Aceste rezilieri i-au adus, în total, una dintre cele mai mari încasări din istoria fotbalului în ceea ce privește indemnizațiile pentru antrenori.