Liderii formațiunilor din coaliția de guvernare au fost convocați marți la Palatul Cotroceni de președintele Nicușor Dan. Printre subiectele dezbătute s-a numărat și reforma administrației publice, o temă care a generat deja tensiuni în cadrul alianței politice.
Kelemen Hunor, liderul UDMR, a confirmat desfășurarea întâlnirii și a precizat că va participa și premierul Ilie Bolojan, conducătorul PNL. Potrivit acestuia, discuțiile de la începutul sesiunii parlamentare sunt normale și necesare, iar președintele poate juca rol de mediator atunci când este cazul.
Hunor a recunoscut că este nevoie de clarificări privind numărul posturilor ce urmează a fi desființate în administrația publică. El a susținut că este necesar un interval de două sau trei săptămâni pentru a analiza datele, deoarece raportările inițiale au fost contradictorii. În loc de procentele de 20% sau 40% vehiculate anterior, el estimează că, în realitate, vorbim de aproximativ 13% din posturile ocupate.
Liderul maghiar a mai adăugat că, deși există autorități locale unde reducerile ar putea atinge 20%, în comunele mici acest lucru nu este fezabil, deoarece acestea ar rămâne practic fără personal. Kelemen Hunor a reiterat sprijinul pentru măsurile de eficientizare, dar a insistat asupra necesității unui calendar realist și a unor calcule exacte.