Rebelii din gruparea M23, susținuți de Rwanda, au executat cel puțin 140 de persoane în estul Republicii Democrate Congo în luna iulie, conform unui raport publicat de Human Rights Watch. Violențele au continuat să escaladeze în ciuda eforturilor de mediere conduse de Statele Unite și Qatar.
Numărul total al victimelor din zona Rutshuru ar putea depăși 300, potrivin estimărilor organizației, care confirmă și concluziile anterioare ale Organizației Națiunilor Unite. Raportul se bazează pe mărturii ale supraviețuitorilor, care descriu atrocități comise împotriva comunităților locale.
O femeie intervievată a relatat cum rebelii i-au ucis soțul cu o macetă, după care a fost forțată să meargă alături de alți 70 de civili – majoritatea femei și copii – până la malul unui râu, unde atacatorii au deschis focul. Ea a scăpat căzând în apă și simulând că este mortă.
Un alt martor a declarat că a văzut de la distanță cum membrii grupării M23 i-au ucis soția și cei patru copii, cu vârste între nouă luni și zece ani, în timp ce încerca să se întoarcă să-i salveze.
Aceste crime au avut loc la scurt timp după semnarea unui acord preliminar de pace negociat de SUA între Congo și Rwanda și după discuțiile de pace din Qatar. M23 a negat orice implicare în atrocități, dar nu a oferit comentarii în legătură cu noul raport.
Atacurile s-au desfășurat în cel puțin 14 sate și zone agricole din apropierea Parcului Național Virunga. Majoritatea victimelor aparțin comunităților hutu și nande.
Organizația Human Rights Watch a solicitat extinderea sancțiunilor internaționale, presiuni pentru arestări și anchete penale, precum și accesul experților ONU și medico-legali în zonele controlate de rebelii M23.