La US Open, tenismenii se confruntă cu o problemă neașteptată: mirosul puternic de canabis care pătrunde de pe tribune pe terenurile de joc. Consumul de cannabis este legal în statul New York din 2021, iar suporterii nu ezită să-și exercite acest drept chiar și în timpul meciurilor.
Casper Ruud, finalist în 2022, a declarat că mirosul este omniprezent și deranjează concentrarea. „E enervant să joci epuizat și să simți mirosul la doar câțiva metri distanță”, a spus el, subliniind că situația nu poate fi rezolvată decât printr-o modificare legislativă.
Nu doar Ruud a sesizat acest inconvenient. Gaël Monfils a atras atenția arbitrelor în timpul unui meci, iar Adrien Mannarino a remarcat că mirosurile variază în funcție de zona terenului. Alexander Zverev a făcut o analogie amuzantă, comparând terenul 17 cu „bârlogul lui Snoop Dogg”, unde aroma de cannabis se amestecă cu cea de mâncare și băuturi alcoolice.
Markéta Vondroušová a speculat că mirosul provine din parcul aflat în apropiere, dată fiind distanța considerabilă dintă teren și zonele înconjurătoare. Indiferent de sursă, cert este că prezența acestui miros a devenit un subiect de discuție și o sursă de nemulțumire în rândul sportivilor.