Miros de cannabis deranjează tenismenii la US Open

La US Open, tenismenii se confruntă cu o problemă neașteptată: mirosul puternic de marijuana care se răspândește din tribune. Novak Djokovic a recunoscut că este deranjat de acest lucru, afirmând că mirosul este omniprezent și dificil de ignorat.

„Este prezent, îl simți clar. Unii sunt mai deranjați decât alții, iar eu nu sunt admirator al acestui miros. Dar este permis aici, așa că trebuie să acceptăm situația”, a declarat campionul sârb.

Casper Ruud a adăugat că acest lucru reprezintă unul dintre cele mai neplăcute aspecte ale turneului newyorkez. „E enervant să joci, să fii obosit, și la doar câțiva metri să simți mirosul de cannabis. Nu putem schimba asta decât dacă se modifică legislația”, a spus el.

În trecut, Alexander Zverev a făcut referire la una dintre arenze comparând atmosfera cu „sufrageria lui Snoop Dogg”, datorită amestecului de mirosuri de marijuana, mâncare și alcool.

Deși consumul de cannabis este legal în statul New York din 2021, prezența sa în tribune rămâne o sursă de disconfort pentru sportivii care își desfășoară meciurile în această atmosferă.