Președintele rus afirmă că nu cunoaște filmul în care Jude Law îi portretizează personajul

Liderul rus Vladimir Putin a declarat că nu are cunoștință despre filmul „Magul de la Kremlin”, în care actorul britanic Jude Law interpretează un personaj inspirat de ascensiunea sa politică. Afirmația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă desfășurate în timpul unei vizite oficiale în China.

„Este prima dată când aud de acest film. Nu pot să comentez ceva ce nu cunosc”, a sput Putin, răspunzând la întrebările jurnaliștilor.

Producția cinematografică, selectată în competiția oficială a Festivalului de Film de la Veneția, se bazează pe romanul omonim scris de Giuliano da Empoli și urmărește povestea unui consilier apropiat al Kremlinului, interpretat de Paul Dano. Povestea acoperă două decenii de viață politică din Rusia, incluzând personaje notorii care au marcat perioada respectivă.

Adaptarea cinematografică a fost realizată de regizorul francez Olivier Assayas și scenaristul Emmanuel Carrère. Filmul a stârnit curiozitate atât datorită subiectului său, cât și datorită distribuției internaționale.