Prețurile negative la electricitate în Spania, un fenomen în creștere accelerată

Numărul situațiilor cu prețuri negative la electricitate în Spania a depășit deja de două ori nivelul înregistrat în întregul an precedent, ca urmare a expansiunii rapide a energiei solare. Acest fapt evidențiază provocările cu care se confruntă autoritățile în integrarea surselor regenerabile în sistemul energetic.

Potrivit datelor oferite de bursa OMIE, pe piața iberică au fost contabilizate peste 500 de intervale orare cu prețuri sub zero de la începutul anului. Deși și alte țări europene, precum Germania și Franța, înregistrează astfel de situații, Spania se remarcă prin frecvența lor crescută.

Fenomenul prețurilor negative nu este nou, dar amploarea acestuia a crescut semnificativ odată cu avansul energiei regenerabile, care inunde rețelele electrice. Această tendință subliniază necesitatea investițiilor în soluții de stocare, capabile să preia surplusul de producție.

În Spania, generarea fotovoltaică a depășit frecvent pragul de 20 de Gigawați, iar conform estimărilor entităților europene de specialitate, în aproximativ două treimi din zilele verii curente, producția solară a fost peste acest nivel.

Pe când investitorii se confruntă cu profituri în scădere, clienții cu tarife dinamice beneficiază de prețuri reduse. Media prețurilor zilnice din Spania a scăzut cu aproape o treime față de anul trecut.

Deși numărul orelor cu prețuri negative este mai mare în Spania decât în Germania sau Franța, scăderile sunt mai moderate. Valoarea cea mai scăzută a fost de -15 euro pe Megawatt-oră, față de -250 de euro atins în Germania. Diferența se datorează în parte unor subvenții mai mici acordate producătorilor solari, ceea ce reduce stimulentele de a opri generarea atunci când prețurile devin negative.

Alți factori care au contribuit la acest fenomen includ producția ridicată de energie hidroelectrică și cererea scăzută. De asemenea, restricțiile de export aplicată unor țări învecinate după o pană de curent din aprilie au amplificat această tendință.