Reforma sistemului medical: Sindicaliștii cer garantarea locurilor de muncă și a veniturilor

În cadrul unei întâlniri desfășurate miercuri, reprezentanții Federației SANITAS au discutat cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, măsurile prevăzute în cel de-al doilea pachet de reformă al sistemului medical. Sindicaliștii au solicitat asigurarea menținerii posturilor și a veniturilor personalului medical pe perioada implementării reformei.

De asemenea, au cerut ca sectorul sănătății și asistenței sociale să fie excluse de la interdicția privind detașările, invocând criza de personal și particularitățile activității din domeniu.

În discuții au fost abordate modificări precum majorarea punctului de plată pentru serviciile medicale ambulatorii la 8 lei până în ianuarie 2026, obligativitatea prestării de servicii în ambulator pentru toți medicii, precum și revizuirea condițiilor de ocupare a funcțiilor de șef de secție și manager.

Sindicaliștii au anunțat că vor participa la elaborarea viitoarelor acte normative și că urmează să se întâlnească și cu ministrul Muncii pentru a discuta problemele sistemului de asistență socială.