Republica Moldova a solicitat blocarea a peste 400 de canale TikTok acuzate de răspândirea dezinformării

Autoritățile din Republica Moldova au cerut blocarea a 443 de canale de pe platforma TikTok, acuzate că distribuie conținut care amenință securitatea națională și stabilitatea socială. Canalele în cauză dețin, în total, peste 1,2 milioane de urmăritori și au acumulat peste 4,5 milioane de vizualizări.

Printre cele identificate, 98 de canale promovau ideea implicării țării în conflictul din Ucraina, folosind tehnici de manipulare și relatări false despre pierderi umane. Alte 12 canale au răspândit informații despre presupuse fraude electorale, iar 128 au fost folosite pentru atacuri coordonate la adresa unor personalități publice.

De asemenea, au fost detectate canale care difuzau mesaje incitatoare la ură și violență, precum și false informații legate de traficul de persoane. Până acum, 59 dintre canalele care promovau dezinformare despre conflict au fost deja blocate, iar autoritățile continuă monitorizarea.

Poliția Națională a avertizat cetățenii să se informeze doar din surse oficiale și de încredere, subliniind că dezinformarea reprezintă o amenințare majoră la adresa securității statului.