Șase capete umane tăiate au fost găsite marți dimineață, pe o șosea care leagă statele Puebla și Tlaxcala – zone în general liniștite, neasociate cu violența organizată. Autoritățile locale au confirmat că rămășițele aparțin unor bărbați și au demarat o anchetă pentru a stabili motivul și autorii crimei.
La fața locului a fost găsită o pătură pe care era scris un mesaj de amenințare adresat unor grupări rivale. Textul a fost semnat de o organizație ce se autointitulează „La Barredora” („Măturătorul”), un nume asociat anterior unui grup criminal minor din statul Guerrero. Nu se știe însă dacă aceștia sunt cu adevărat responsabili și care ar fi motivul atacului.
Zona este cunoscută nu doar pentru traficul de droguri, ci și pentru contrabanda cu combustibil, o activitate ilegală denumită local „huachicoleo”, care aduce profituri uriase organizațiilor criminale. Deși autoritățile federale nu s-au pronunțat încă cu privire la acest caz, acesta survine într-un context mai larg de intensificare a luptei împotriva traficului de fentanil.
Spre deosebire de alte regiuni ale Mexicului, Puebla și Tlaxcala nu sunt cunoscute pentru confruntări violente între cartele, însă incidentele sângeroase devin tot mai frecvente. De exemplu, în iunie, în statul Sinaloa, au fost găsite 20 de cadavre, dintre care patru decapitate, iar în luna mai, șapte tineri au murit într-un schimb de focuri în Guanajuato.
Violența asociată grupurilor criminale a escaladat semnificativ în ultimii ani, după ce guvernul mexican a decis implicarea armatei în lupta împotriva acestora, începând cu anul 2006. Mii de oameni au fost uciși sau au dispărut în acest conflict încă nedecis.