Curtea de Apel Constanța se va pronunța luni, 18 august, în cazul lui Vlad Pascu, condamnat în primă instanță la zece ani de închisoare pentru accidentul rutier din august 2023, soldat cu două victime și trei răniți. Decizia vine la exact doi ani de la tragedia de pe DN 39, între Vama Veche și 2 Mai.
În prima instanță, Judecătoria Mangalia a stabilit o pedeapsă totală de zece ani de închisoare pentru fapte de ucidere din culpă, vătămare corporală, conducere sub influența substanțelor psihoactive și părăsirea locului accidentului. În plus, instanța a dispus plata unor despăgubiri substanțiale către familiile victimelor și persoanele vătămate.
Apelul aduce în discuție atât cererile apărării pentru reducerea pedepsei, cât și solicitările părților civile pentru încadrarea faptelor ca omor calificat. Avocații lui Vlad Pascu au susținut că pedeapsa este excesivă și au invocat un denunț făcut de acesta într-un alt dosar, care ar putea conduce la diminuarea sancțiunii.
Pe de altă parte, reprezentanții victimelor au cerut menținerea sentinței sau chiar majorarea pedepsei, susținând gravitatea faptelor și impactul social al tragediei.
Procesul a fost marcat de numeroase amânări și controverse, inclusiv schimbarea judecătorului și sesizări la Consiliul Superior al Magistraturii. În ultima ședință, la 18 iunie, părțile și-au expus concluziile, iar instanța a rămas să se pronunțe.
Sentința de luni va pune capat unui lung și tensionat proces, așteptat atât de cele două părți implicate, cât și de opinia publică.