Statele Unite au decis să retragă statutul de protecţie temporară acordat migranților veniți din Venezuela. Măsura va intra în vigoare la 60 de zile de la publicarea oficială, conform anunțului făcut de Departamentul pentru Securitate Internă.
Autoritățile americane au motivat această decizie prin faptul că regimul de la Caracas ar fi responsabil pentru impulsionarea migrației ilegale și ar submina eforturile SUA de securizare a frontierei sudice. De asemenea, s-a menționat că protecția temporară, acordată în 2021, ar fi încurajat intrarea în țară a persoanelor fără documente valabile.
Se estimează că aproximativ 250.000 de venezueleni vor fi afectați de această modificare, riscând să devină migranți ilegali odată cu retragerea statutului.
În același timp, administrația americană a acuzat regimul lui Nicolás Maduro că a transformat Venezuela într-un stat dependent de traficul de droguri, colaborând cu grupări insurgente din Columbia și exportând substanțe interzise către Statele Unite și Europa printr-o rețea numită Cartelul Soarelui, care ar implica oficiali de rang înalt.