Trei indivizi, cu vârste între 36 și 41 de ani, au fost reținuți de polițiști sub acuzația că au forțat mai multe femei să se prostitueze în zona DN1, lângă comuna Bănești. Potrivit anchetatorilor, bănuiții au organizat și facilitat activități de prostituție, obținând beneficii materiale din exploatarea victimelor.
În cadrul anchetei, polițiștii au aplicat mandate de percheziție la domiciliile suspectilor, unde au descoperit bunuri presupus provenite din activități infracționale. Cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore și vor fi prezențați Parchetului pentru aplicarea unei măsuri preventive.
Dosarul penal pentru proxenetism continuă sub conducerea poliției prahovene.