Trupa maghiară Kárpátia, cunoscută pentru versurile sale cu tentă naționalistă și revizionistă, a susținut două concerte în Transilvania în ultimele săptămâni. Unul dintre spectacole a avut loc la Satu Mare, în cadrul Zilelor Maghiare Partium, iar celălalt la Călata, pe parcursul Zilelor Tradițiilor din Țara Călatelor.
Formația, care activează din 2003 și este asociată cu cercuri extremiste din Ungaria, a fost implicată în trecut în multiple controverse. Solistul trupei, János Petrás, a fost expulzat din România pentru o perioadă de trei ani după un concert din 2014 la Miercurea Ciuc, unde a făcut declarații considerate instigatoare la ură și promovând idei fasciste.
Repertoriul trupei include referințe la Tratatul de la Trianon și la ideea unei „recuceriri” a teritoriilor istorice, teme sensibile atât în context românesc, cât și regional.
Evenimentul de la Satu Mare a fost finanțat din fonduri publice, atât românești, cât și maghiare, printre susținitori numărându-se Consiliul Județean Satu Mare, primăria locală și Fundația Communitas, apropiată de UDMR. În schimb, organizatorii de la Călata au susținut că bugetul provine integral de la compania MOL, fără a implica bani publici.
Întrebările adresate autorităților locale cu privire la costurile și conținutul mesajelor promovate de trupă au rămas fără răspuns. Botond Csoma, purtătorul de cuvânt al UDMR, a refuzat să comenteze, menționând doar că nu au existat incidente în timpul concertului.
Kárpátia a mai stârnit polemici și în trecut, inclusiv atunci când o piesă a lor a fost folosită într-o campanie de promovare a pălincii, în cadrul președinției maghiare a UE. Versurile acesteia conțineau aluzii la revizionism teritorial.