Administrația americană se află în faza finală de elaborare a unui plan prin care intenționează să pună la dispoziția sectorului privat aproximativ 20 de tone metrice de plutoniu provenit din arsenalul nuclear din perioada Războiului Rece. Materialul, obținut din focoase nucleare dezafectate, ar putea fi utilizat ca combustibil pentru reactoarele nucleare avansate.
Inițiativa urmează un ordin executiv emis în luna mai, care prevede stoparea programului anterior de diluare și eliminare a surplusului de plutoniu și orientarea acestuia către producția de energie. Departamentul Energiei ar urma să solicite în scurt timp propuneri de la operatorii din domeniu, iar materialul ar fi oferit la prețuri simbolice sau gratuit. În schimb, industria va trebui să-și asume costurile de transport, prelucrare și eventuală dezafectare a instalațiilor.
Stocul de 20 de tone face parte dintr-o rezervă mai mare de 34 de tone metrice de plutoniu de calitate militară, asupra căreia Statele Unite s-au angajat, printr-un acord cu Rusia din 2000, să o elimine progresiv. Până acum, utilizarea plutoniului ca combustibil în reactoare comerciale a avut loc doar în regim experimental.
Deși oficialii susțin că măsura va stimula lanțul intern de aprovizionare cu combustibil nuclear și va răspunde unei cereri în creștere, unii experți în siguranță nucleară au expriment rezerve. Aceștia avertizează că o inițiativă similară a eșuat în trecut și subliniază pericolul reprezentat de manipularea unui material cu o perioadă de înjumătățire de 24.000 de ani.
Alternativa la noul plan ar fi îngroparea directă a materialului într-un depozit subteran specializat, o operațiune estimată la circa 20 de miliarde de dolari. În prezent, plutoniul este depozitat în instalații de maximă securitate, printre care Savannah River, Pantex și Los Alamos.