Trump anunță reintroducerea pedepsei capitale pentru crimele comise în Washington D.C.

Președintele Statelor Unite a declarat că va solicita aplicarea pedepsei cu moartea pentru infracțiunile săvârșite în capitala țării, Washington D.C., unde această măsură a fost desființată încă din 1981. Potrivit unor surse, decizia a fost motivată prin necesitatea de a descuraja violentă și de a asigura ordinea publică.

În cadrul unei ședințe guvernamentale, șeful statului a subliniat că administrația sa va insista pe cererea de pedeapsă capitală pentru crimele care intră sub incidența legislației federale. Deși Washington D.C. are un statut administrativ special și este condus în mare parte de autorități locale, președintele a lăsat să se înțeleagă că ar putea iniția modificări legislative pentru a-și atinge obiectivul.

Orașul a respins anterior, printr-un referendum, reintroducerea pedepsei cu moartea, dar actuala administrație pare determinată să promoveze o agendă mai dură în materie de justiție. Măsurile anunțate includ și trimiterea unor forțe suplimentare de ordine și înființarea unei unități speciale în componența Gărzii Naționale.

În prezent, pedeapsa capitală este abolită în 23 de state americane, iar alte trei au instituit moratorii. Câteva state și-au exprimat intenția de a relua executările, după o perioadă de suspendare.