Uniunea Europeană a decis să investească 116 de milioane de euro în 13 proiecte dedicate refacerii sănătății oceanelor și a apelor, cu accent pe Marea Neagră și fluviul Dunărea. Această inițiativă face parte din Misiunea UE privind oceanele și apele și vizează conservarea zonelor marine protejate, protejarea habitatelor piscicole și reducerea impactului activităților umane asupra ecosistemelor acvatice.
Proiectele, care vor fi implementate în mai multe bazine maritime, inclusiv Marea Baltică, Marea Nordului, Marea Mediterană și regiunile arctice, implică colaborarea întreprinderilor mici și mijlocii, instituții de cercetare, autorități locale și comunități. Printre acțiunile planificate se numără monitorizarea biodiversității marine, refacerea căilor de migrație a peștilor și dezvoltarea de tehnologii inovatoare pentru pescuitul sustenabil.
Finanțarea provine din programul Orizont Europa și urmărește oferirea de soluții la unele dintre cele mai mari provocări de mediu. Proiectele au fost selectate pe bază de evaluare de către experți independenți și reprezintă un pas important către protejarea durabilă a resurselor acvatice pentru generațiile viitoare.