Victor Negrescu, europarlamentar, a evidențiat importanța desfășurării activității politice cu responsabilitate și sens, într-o perioadă în care populismul, eșecurile clasei politice și interferențele nedemocratice pun presiune pe sistemul democratic.
Într-o discuție cu reprezentanți ai Partidului Socialiștilor Europeni și cu experți în domeniu, Negrescu a punctat că social-democrații au avut întotdeauna ca obiectiv principal lupta pentru un trai decent, educație gratuită și un sistem de sănătate accesibil, precum și reducerea inechităților sociale.
Contextul geopolitic actual, tot mai complex, necesită o abordare echilibrată, iar social-democrația rămâne o forță capabilă să corecteze excesele și să atenueze măsurile dure care afectează cetățenii. Negrescu a reiterat atașamentul față de valorile social-democrate și ambiția de a reprezenta interesele României la nivel european.